FORGOT YOUR DETAILS?

Bucovina Brunch

Prima ediție. CACICA: OAMENI ȘI SARE

În  data de 22 iulie 2017 a avut loc la Cacica prima ediție a Bucovina Brunch, eveniment itinerant ce va fi organizat în locații diferite din Bucovina, reprezentative pentru patrimoniul material și imaterial al zonei.

În prima parte a zilei au fost organizate trei ateliere, care au avut ca scop punerea în valoare a unor obiective relevante pentru multiculturalitatea zonei și pentru istoria Bucovinei. Un prim atelier a mobilizat tineri arhitecți ai OAR Filiala Nord-Est, coordonați de arhitect Lucian Matei și a avut ca obiectiv măsurarea și documentarea clădirilor vechi ale Salinei Cacica. Un alt grup de voluntari coordonați de reprezentanți ai CERC Turism (USV) a realizat o inventariere a monumentelor funerare (anii 1800-1900) de pe Cimitirul vechi din Cacica, locație martor al diversității etnice și istoriei acestei comunități. Al treilea atelier, coordonat de Pascal Garnier de la Țara Autentică, a realizat marcarea potecii tematice Oameni și Sare, potecă ce pornește din apropierea Bisericii Catolice și conduce turiștii prin istoria și specificul satului, cu ajutorul a cinci panouri de interpretare turistică, montate în 2016 de către ADER cu sprijinul Primăriei Cacica. După finalizarea activității celor trei ateliere, voluntarii au participat la masa pregătită de localnici, într-una din gospodăriile din vatra satului. Rezultatele atelierelor vor permite formularea de propuneri de punere în valoare a celor două locații: clădirile salinei și cimitirul vechi, din dorința de a evidenția și conserva cele două puncte relevante pentru turismul cultural și zestrea multiculturală a Bucovinei.

 

Organizatorii acestei ediții Bucovina Brunch au fost ADER (Asociația de Dezvoltare Economică și Regională Suceava), iaBucovina, APT Bucovina (Asociația pentru Turism Bucovina), sprijiniți de Salina Cacica, Parohia Bisericii Catolice din Cacica, Centrul de resurse și Cercetare în Turism (CERC Turism Universitatea Ștefan cel Mare Suceava), Uniunea Germanilor Bucovineni din Rădăuți și Access Travel.

 

Vă invităm să ne urmăriți activitatea pe: www.facebook.com/BucovinaBrunch. O inițiativă Salvează Satul Bucovinean&iaBucovina.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ziua Universală a Iei - Suceava

ediția a V-a 24 iunie 2017

Vă invităm cu emoție la sărbătorirea Zilei Universale a Iei la Suceava. Iaca la al cincilea an. :) 
Neapărat să veniți cu cea mai frumoasă ie pe care o aveți în păstrare! Dacă aveți mai multe, nu este nicio problemă, le puteți aduce pentru a le admira cu toții.
Anul acesta vom avea la dispoziție curtea Hanului Domnesc, care este o oază de liniște în agitația cu care ne-am obișnuit de Sfântul Ioan .
Vom asculta muzică clasică flaut și pian - Asociaţia Culturală Scherzo dell'Arte cu un pahar de vin bun din Domeniile Sâmburești. Vom avea ateliere cu artiști locali, urbani, pentru cei mari și mici. Vom "păpuși" împreună cu Simona Covaliu, cu al ei DidoDede.
A! Adu-ți și tricoul preferat pentru a-l picta cu tot felul de "bucovinisme”, Cristina Iacob ne va ajuta.
Vom face propriile noastre zgărdițe din mărgele, poate nu ca cele din muzeu, dar pe aproape.
Părul în cosițe ni-l vom împleti pentru frumoasele cununi de sânziene.

Și bineînțeles că vom povesti împreună despre simbolistica din broderiile cămășilor bucovinene.

Iar, pentru că le vom sărbători frumos, Sânzienele vor veni cu daruri mai ales pentru sărbătoriți.
Vă așteptăm sâmbătă, 24 iunie, de Sânziene, de la ora 14:00 la Hanul Domnesc din Suceava.
Intrarea în muzeu, pentru eveniment, va fi gratuită!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Expoziție temporară la Muzeul Bucovinei - Suceava

august 2016

Odată cu redeschiderea Muzeului de istorie din cadrul Muzeului Bucovinei am avut onoarea de a arăta cămășile din colecția noastră într-o expoziție temporară.Am fost prezenți în muzeu în perioada 31.07-15.08 .
Suntem mândri că avem suportul "Muzeului Bucovinei: și îndeosebi a oamenilor faini din echipa "Muzeului de Etnografie". Cămășile noastre s-au completat cum nu se poate mai bine cu podoabele din colecția de etnografie și cu fotogafii din viața satului bucovinean.

Expoziția a avut la bază un concept-poveste, fiecare cămașă a vorbit cu voi și ați aflat poveștile lor. Nu au ținut neapărat să vă spună de unde vin ele și ce vârstă au tocmai pentru că vor să vă stârneacă curiozitatea și să vă provoace să le studiați mai mult. Chiar să le căutați prin cărți. Îs tare mândre și deștepte, așa ca femeile care le-au țesut și apoi cusut pânza.

Foto: iaBucovina și Lăcrămioara Gavrilovici

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Secrete între ițe. Povești în altițe Ziua Universală a IEI - Suceava

Iana Sânziana ediția a IV-a

                      V-am surprins cu locații inedite, iar anul acesta am făcut-o din nou. Acum ni s-a alăturat "Muzeul Statului Bucovinean" și ne-a pus la dispoziție întreg domeniul. Ce ne-a plăcut cel mai mult la Muzeul Satului Bucovinean este faptul că fiecare casă din tezaur este prezentată ca și cum încă ar locui cineva acolo, nu sunt puse obiectele fără un rost anume, ca la o expoziție, ci este un muzeu viu. Tocmai de aceea conceptul evenimentului a fost unul cât se poate de simplu, acela de a prezenta cămașa din Bucovina în momentele cheie ale vieții din sat. Dacă în case sunt prezentate rituri de trecere(botez și înmormântare), momentul iertăciunii din cadrul nunții, meșteșugurile și meseriile în atelierele specifice (morărit, țesut, sculptat) de ce să nu arătăm, să ne imaginăm, cum se îmbrăcau femeile noastre în aceste contexte. 
                   Am avut cămășile Sânzienelor cu deslușirea secretelor din altițele lor, v-am îmbiat la un vin Sâmburești iar cei din Ordinul Solomonarilor ne-au arătat măiestria lor printr-un spectacol surpriză.
Iar, pentru că le-am sărbătorit frumos, Sânzienele au venit cu daruri și cântec.
Evenimentul a avut loc vineri, 24 iunie, de Sânziene, de la ora 17:00 la Muzeul Satului Bucovinean. Intrarea în muzeu, pentru eveniment, a fost gratuită.

*Iana Sânziana* - un eveniment Crai Nou și iaBucovina

Parteneri:  Muzeul Satului Bucovinean, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Ordinul Solomonarilor

Photo by ©Lăcrămioara Gavrilovici, ©Luana Popa

Festivalul Ia Romanească - Nicosia, Cipru

28 mai 2016

Cu drag și mândrIE am reprezentat Bucovina și RomânIA în Cipru! Alianţa Românilor din Cipru au organizat sâmbătă, 28 mai, "Festivalul IA Românească" pentru a sărbători Ziua Universală a Iei. Asociația iaBucovina împreună cu Muzeul Bucovinei - Secția de Etnografie au avut onoarea de a fi invitați la eveniment pentru a prezenta simbolistica cămășii din Bucovina și de a aduce un strop românesc celor cărora le este dor de acasă. Mulțumim pentru invitație și recomandare doamnei Raluca Anghel - Autoritatea Nationala pentru Turism. Am reprezentat cu drag Asociația pentru Turism Bucovina (sau cum mulți o cunosc APT Bucovina), al cărei membru mândru suntem.

Bazar Urban - Flori, Funde, Frumusețuri

Ediția a doua

Bazar Urban, Sâmbătă 23 aprilie, între 12.00-16.00 

Sâmbătă s-a întâmplat ediția a doua a Bazarului Urban - Flori, Funde, Frumusețuri.
Dorim doar să vă mulțumim pentru prezență și donații.
Am avut parte de o gazdă faină, muzică "foarte..urbană", invitați zâmbitori și deschiși, parteneri implicați și voluntari de încredere și harnici!

vă invităm, deci, să vedeți și să simțiți atmosfera de care am avut noi parte, aici, într-o Suceava urbană.

Mai multe foto aici!

Fondurile ce vor fi colectate vor fi donate proiectului ”Salvează Satul Bucovinean”.

Parteneri: ADER, IaBucovina, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj ”Uzina de Apă”, Casa Atelier, Saveurs, Casa cu Flori

Photo by ©Doru, ©Andreea ©iaBucovina

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Bazar Urban

Prima Ediție

Bazar Urban, Sâmbătă 19 decembrie, între 12.00-16.00 

Am afișat obiectele strânse și le-am cedat pentru mici donații vizitatorilor, care le-au dat o nouă viață și un nou cămin.

Fondurile vor fi utilizate pentru proiectul ”Salvează Satul Bucovinean. Adoptă o Casă!”, proiect de protejare a peisajului cultural al Bucovinei. Te așteptăm la Bazar Urban, în curtea Centrului de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj ”Uzina de Apă”, o locație de care Suceava este mândră.

Contra frigului, am avut ceai si vin. Și multă voie bună.

Parteneri: ADER, IaBucovina, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj ”Uzina de Apă”, Casa Atelier și Gârla Morii.

Photo by ©Silviu Asăvoaie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Iana Sânziana - I(I)POSTAZE 2015

Crai Nou şi iaBucovina sărbătoresc împreună cu Suceava, Ziua Universală a IEI!

Pentru al treilea an, sărbătorim! Sărbătorim Ziua Universală a Iei cu un eveniment urban la Centrul de Arhitectura, Cultura Urbana si Peisaj "Uzina de Apa" Suceava.

Mulţumim Domeniile Sâmbureşti şi Aqua Carpatica pentru că sunteţi alături de noi în fiecare an!

Photo by ©LuanaPopa &  Mihai Gavrilovici

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Iana Sânziana, Ia și Casa Bucovineană 2014

Ediția a doua Crai Nou şi iaBucovina sărbătoresc împreună cu Suceava Ziua Universală a IEI!

Am avut-o invitată pe Ionela Crețan, nepoata doamnei Ileana Crețan, autoarea Albumului "Cusături tradiționale din Bucovina" și colecționar de cămăși din zona Putnei. A venit cu tot cu ii! Le puteți viziona aici.

Mulţumim Domeniile Sâmbureşti şi Aqua Carpatica pentru că sunteţi alături de noi în fiecare an!

Photo by ©LuanaPopa

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Iana Sânziana și Casa Bucovineană

Ziua Universală a Iei 2013 Prima ediție a evenimentului Iana Sânziana

Comunitatea La Blouse Roumaine a dat startul sărbătoririi Zilei Universale a Iei iar noi am spus prezent și la Suceava!

Am avut ii și case. Toate din Bucovina.

Proiectul Salvează Satul Bucovinean a fost prezent cu o expoziție a caselor inventariate de către studenții de la Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, FSEAP, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava. Mulțumim Carmen Chașovschi pentru prezență și susținere!

Mulțumim Iulia Și Adrian Șipoș pentru frumoasele fotografii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

TOP